
Click pe poza pentru a o vedea la rezolutie mare
În cartier i se spune Tanti Leana. Oficial ea se prezintă ca “Domnișoara Elena Constantinescu, 97 de ani, domiciliată în strada Constituției, Rîmnicu Sărat”. Cartierul, aflat într-o zonă periferică a unui oraș mort din punct de vedere economic, nu exista acum 30 de ani. Am văzut-o pe Tanti Leana zilele trecute și am zis să o întreb despre stradă și despre cartier, curios să aflu cum se văd ele prin ochii bătrânei.
Avea 11 ani cand se publica (in 1923) Constituția României Mari și de aceea întelege mai bine decât oricine de pe strada noastra rezonanța acestui nume: Strada Constituției. Chiar îi trezește aminitri în alb și negru… Cuprinsă de amintiri, transpusă în același cadru de fotografie veche și usor îngalbenita de timp, ea își amintește de chipul tatălui ei plecat la razboi, tată care a trecut prin copilăria lor sub forma unui sobru zâmbet militar dintr-un tablou așezat de mama ei în camera de la strada. Apoi o alta poză, un alt zâmbet în uniformă, al logodnicului ei, plecat în cel de-al doilea Război Mondial. Când îi venea rândul să fie lăsat la vatră aveau să facă nunta, însă și el i-a zâmbit femeii doar din poză…
A fost “croitoreasa de lux” în micul targ care numara atunci 20.000 de suflete. Viața i-a trecut într-o continuă așteptare iar acum domnișoara Elena Constantinescu își alină singurătatea și neputința cu ajutorul unui carucior de butelie. Piața este la 2 km distanță iar ea nu are pe nimeni care să o ajute. De la viața nu mai așteapta nimic, însa nici moartea nu și-o dorește pentru că “zilele sunt de la Dumnezeu”, dupa cum zice ea. Se gândeste însa că nu mai e mult pana cand îl va vedea din nou pe logodnicul ei.
_________
Aceasta poveste de pe strada mea participa la Concursul LG Electronics Romania, avand ca premiu un televizor LCD LG LH5000. Concurs promovat de Victor Kapra. (vezi detalii despre concurs)
Îl invit si pe Pandutzu sa participe la acest concurs.
Pareri